Termenul de diureză definește cantitatea de urină excretată într-un anumit interval de timp. Deoarece cantitatea de urină excretată nu corespunde întotdeauna cu cea eliminată, pentru aprecierea exactă a diurezei este necesar cateterismul uretral și plasarea unei sonde în vezica urinară.
Diureza este un parametru care oferă informații importante despre evoluția unui bolnav. În termeni generali, diureză se referă la cantitatea de urină excretată și eliminate în 24 ore. Diureza poate fi măsurată și la intervale mai scurte de timp, cel mai frecvent la o oră și atunci se folosește termenul de debit orar.
Diureza este în funcţie de aportul de lichide şi de pierderile în alte sectoare (transpiraţie, perspirație insensibilă). Diureza normală a unui subiect adult variază în jurul a 1200-1500 ml./24 ore cu un debit de 40-60 ml/oră. Pentru asigurarea diurezei de 1200 ml/24 ore la un individ sănătos, este necesar un aport lichidian de 1500 ml. Modificările diurezei normale sunt: poliuria, oliguria și anuria.
- Poliuria reprezintă o diureză constant mai mare decât limitele normale. Este fie de natură medicamentoasă (administrare de diuretice) fie de natură endocrină (diabet zaharat, diabet insipid – insuficiența hormonului antidiuretic hipofizar). Anumite boli se pot însoți în prioadele de remisiune de o criză poliurică.
- O diureză de sub 500 ml. în 24 ore, este definită ca oligurie. Cauzele oliguriei sunt deficitul de aport lichidian, pierderi necontrolate în alte sectoare sau hipoperfuzia renală în diverse forme de șoc.
- Anuria este un termen convenţional şi ar reprezenta absenţa urinei; în fapt, diureza nu încetează niciodată complet şi termenul se aplică unei diureze sub 100 ml/ 24 ore. Traduce o insuficiență renală acută.
