Pielea este cel mai mare organ al corpului și constituie o barieră vitală împotriva invaziei agenților patogeni. Este deasemenea un organ sensitiv major și nu în ultimul rând unul dintre principalii determinanți ai aspectului fizic. Dintre leziunile traumatice ale acestui organ, arsurile, de diverse etiologii (termice, chimice, radice), se situează pe primul loc, atât ca frecvență, cât ca și consecințe, uneori vitale. În funcție de profunzime dar mai ales de întindere, arsurile pot fi grave sau ușoare; în aprecierea gradului de gravitate, întinderea are o mai mare importanță de cât profunzimea.
Întinderea arsurii se exprimă în procente din suprafața corporală și se aproximează prin “regula lui 9”:
- capul și gâtul – 9 %;
- fiecare membru superior – 9 %;
- fiecare membru inferior – 2 x 9 (18%);
- fața anterioară a trunchiului – 2 x 9 (18 %);
- fața dorsală a trunchiului – 2 x 9 (18%);
- perineul – 1 %.
Arsurile de peste 15% (sau 10% la bolnavi cu vârsta de sub 10 ani sau peste 70) sunt considerate arsuri grave, necesită terapie cu fluide i.v. și trebuie îndrumate către un serviciu specializat în terapia marilor arși.
Profunzimea arsurii. Există numeroase clasificări ale arsurilor în funcție de profunzime. De fapt, toate clasificările au în vedere granița între leziuni ce se pot vindeca spontan pe baza incluziunilor epidermice din dermul profund și leziunile care au distrus orice resursă epidermică, la care escara postcombustională se elimină (spontan sau prin excizie chirurgicală) iar vindecarea are loc per secundam prin epidermizare marginală sau prin grefare.
Clasificarea folosită curent în România are patru grade:
- I-eritem dureros,
- II-flictenă cu conținut limpede,
- III-flictenă cu conținut hemoragic,
- IV-escară uscată, insensibilă;
Primele trei grade sunt pasibile de o vindecare (epidermizare) spontană dacă sunt corect îngrijite. Primele trei grade fac parte dintre leziunile care se pot vindeca spontan.
Arsurile grave sunt cele cu întindere mare și/sau cele care interesează și căile repiratorii sau cele profunde când sunt carbonizate structuri funcționale importante (vase, nervi). Bolnavul cu arsuri grave necesită tratament într-o unitate specializată în tratamentul arșilor.
Arsurile ușoare interesează o suprafață mai mică de 15% sau 10% sub vârsta de 10 ani și peste 70 ani. Unele dintre ele – cele superficiale – pot fi tratate într-o secție de chirurgie generală, având ca obiectiv principal evitarea suprainfectării plăgii arse. Arsurile întinse sau profunde ale mânii, ale feței care împiedică alimentația orală și cele profunde care necesită excizii și acoperire cu grefe, necesită tratament în servicii de specialitate, chiar dacă din punct de vedere al suprafeței arse s-ar încadra în categoria arsuri ușoare.
