Pacienții cu diabet zaharat prezintă un risc înalt de boală cardiovasculară, de aceea tratarea factorilor de risc și a comorbidităților ( cum este Hipertensiunea Arterială) este foarte importantă și poate preveni eficient evenimentele cardiovasculare.
Diabetul zaharat este definit în mod curent ca un ansamblu de tulburări metabolice caracterizat printr-o stare de hiperglicemie drept rezultat al deficientelor de secreție și acțiune a insulinei.
Diabetul zaharat și Hipertensiunea Arterială se dezvoltă de obicei împreună. Există suprapuneri substanțiale între cele două patologii în ceea ce privește mecanismul etiologic și fiziopatologic.
Se consideră că obezitatea, inflamația, stresul oxidativ și rezistența la insulină sunt căi comune în cadrul ambelor afecțiuni.
Pacienții cu diabet zaharat prezintă un risc crescut de boală cardio vasculară cu dezvoltare accelerată a leziunilor aterosclerotice extensive. Riscul este mai mare la pacienții cu diabet zaharat. Pacienții cu ambele afecțiuni clinice au un risc cardio vascular de patru ori mai mare decât pacienții hiper tensivi non diabetici.
Tratamentul HTA la pacienții cu Diabet Zaharat
Tratamentul precoce al HTA prezintă o importanță particulară la pacienții diabetici, deoarece HTA crește riscul de complicații cardiovasculare la pacienții diabetici.
Fiecare persoană cu diabet zaharat și cu valori persistente ale tensiunii arteriale peste 140/99 mmHg ar trebui să înceapă terapia farmacologică antihipertensivă.