Durerea de dinţi este o problemă comună, mai ales după mesele copioase din timpul sărbătorilor, care poate fi prevenită cu o bună igienă orală.
Durerea dentară apare în momentul în care pulpa dintelui este expusă sau inflamată. Pulpa dentară reprezintă zona internă a dintelui care este acoperită de un strat de dentină şi apoi de un strat dur, vizibil, numit smalț, care este bogat în minerale. Durerea dentară poate să apară chiar dacă este deteriorat doar stratul superficial de smalţ, fiind expusă dentina.
Este foarte important să mergeţi la medicul dentist în momentul în care apar durerile dentare, astfel încât acesta să descopere cauza şi să aplice tratamentul corespunzător pentru uşurarea disconfortului.
Cauzele durerilor dentare:
1. Cariile – acestea reprezintă cea mai întâlnită cauză a durerilor de dinţi. Cariile se formează atunci când bacteriile din gură descompun zaharurile în acizi care, în combinaţie cu saliva, dizolvă smalţul şi dentina. Dacă nu este tratată, caria pătrunde adânc în dinte, până când pulpa dentară este expusă.
În situaţia în care resturile alimentare rămân în cavităţile mari, toxinele secretate de bacterii inflamează pulpa. De aceea, este indicată folosirea aței dentare Oral B Satin floss care ajunge în zonele greu accesibile îndepărtând resturile alimentare din spațiile interdentare.
Cariile mici se pot obtura, însă cariile profunde necesită un tratament onlay (încrustaţii) sau o coroană dentară. Dacă pulpa dentară este infectată, este nevoie de o obturaţie de canal sau chiar de extracţia dintelui.
Pe masură ce penetrează dintele, cariile produc o sensibilitate crescută la dulce, fierbinte sau rece. În momentul în care ajung la pulpa dentară, durerea este permanentă. Abcesul este însoţit de dureri înţepătoare, inflamaţie, un gust amărui în gură şi respiraţie urât mirositoare.
2. Bolile gingivale – acestea implică inflamarea gingiilor şi deteriorarea osului din jurul dinţilor. Bolile gingivale apar atunci când placa bacteriană produce toxine ce irită gingia. Un prim simptom al acestor boli este sângerarea gingivală, aceasta producând în cele din urmă inflamaţii şi infecţii dureroase.
De un real ajutor în împiedicarea depunerii plăcii bacteriene este și utilizarea periuței potrivite – periuța de dinți Oral B Pro Flex are două părți flexibile ce acționează individual, ajutând la o îndepărtare mai eficientă a resturilor ce pot forma placa bacteriană.
Într-o primă etapă, bolile gingivale sunt tratate prin îndepărtarea plăcii bacteriene. În stadii mai avansate este nevoie de detartraj şi chiuretare subgingivală. În cazurile extreme – când s-a pierdut mult din os – este necesară extracţia.
3. Sensibilitatea dentară – apare în momentul în care retragerea gingiei produce expunerea rădăcinii dintelui. Durerea apare la alimente fierbinţi sau reci. Medicul poate trata această afecţiune cu pastă de dinţi sau gel cu fluor.
Însă dacă este afectată pulpa dentară, este nevoie de obturarea canalului. Pasta de dinți blend-a-med Pro Expert Sensitive poate fi Soluția perfectă pentru dinții sensibili, asigurând protecție împotriva durerii cauzate de sensibilitatea dentară.
4. Dinte fracturat – traumatismele sau muşcarea unui obiect / aliment dur pot avea ca urmare fisurarea dinţilor. Utilizarea sau atingerea dinţilor fisurați produce o durere ascuţită. Problema se poate rezolva cu o coroană dentară, însă dacă pulpa dentară a fost expusă infecţiei, este necesară obturarea canalului.
5. Obturaţiile – durerea poate apărea şi după obturarea unei cavităţi produse de o carie. Acest fapt este cauzat de faptul că pulpa dentară a fost atinsă şi ea de carie şi, ca urmare, se impune obturarea canalului. Durerea poate fi cauzată şi de acumularea de fluid cu impurităţi organice între obturaţie şi dinte. Obturaţiile vechi se pot deteriora, producând durere.
6. Disfuncţia articulaţiei temporomandibulare – aceasta afecţiune reprezintă o inflamaţie dureroasă în locul în care mandibula este conectată de craniu. Durerea poate fi produsă de o varietate de factori, inclusiv artrită, traumatisme faciale, bruxism (scrâşnirea dinţilor).
Spasmele musculare din jurul articulatiei temporomandibulare pot crea dificultăţi în deschiderea gurii, precum şi dureri de cap, gât, maxilar, dinţi şi urechi.
Durerea produsă de disfuncţia articulaţiei temporomandibulare poate fi ameliorată cu medicaţie antiinflamatorie sau aplicând comprese umede calde, pentru a relaxa muşchii. Benefice sunt şi reducerea stresului, consumul de alimente moi şi repaosul.
7. Molarii de minte – apariţia molarilor de minte poate produce durere atunci când nu sunt aliniaţi corect sau când sunt încastraţi în mandibulă şi necesită extracţie chirurgicală.
8. Pierderea dintelui prin traumatism – dacă aţi suferit o lovitură puternică şi v-a căzut un dinte sau se clatină foarte tare, păstraţi dintele umed (de preferat în gură) şi mergeţi de urgenţă la medic. Dintele poate fi salvat.
9. Cancer oral – unele cancere orale pot începe cu dureri de maxilar, ce seamănă cu durerea de dinţi.
Prevenirea durerilor de dinţi :
- Cel mai important lucru în prevenţie este păstrarea unei bune igiene orale. Acest lucru include periajul dentar de cel puţin două ori pe zi şi utilizarea aţei dentare cel puţin o dată pe zi – ata dentara Oral B Satin floss are o structură satinată ce ajută la o mai bună curățare a spațiilor interdentare.
Utile sunt şi apele de gură antiseptice, care ucid bacteriile răspunzătoare pentru respiraţia urât mirositoare, carii şi gingivită – apa de gură Oral B Pro Expert conține un agent antibacterian ce reduce semnificativ placa bacteriană.
- Menţinerea unei diete echilibrate, reducând alimentele cu zahăr şi amidon, ce produc carii dentare.
- Evitaţi gustările dintre mese. Acest obicei predispune dantura la carii, deoarece nu permite normalizarea acidităţii pH-ului din gură.
- Evitaţi băuturile energizante şi acidulate – acestea conţin acid fosforic, citric şi organic, ce dăunează dinţilor. Pentru a limita acţiunea acestor băuturi puteţi bea cu un pai.
- Nu fumaţi – pe lângă faptul că pătează dinţii, fumatul afectează gingiile, reducând aportul de sânge. Alt efect este respiraţia urât mirositoare.
- Mestecaţi gumă fără zahăr – aceasta previne respiraţia urât mirositoare şi stimulează producţia salivară, ajutând la combaterea plăcii bacteriene.
- Vizitaţi periodic medicul stomatolog, o dată la 3 – 6 luni. Acesta poate observa afecţiunile dentare din timp, care altfel ar progresa fără simptome.
- Piercing-urile orale (în limba sau în buze) pot produce reacţii alergice, infecţii, lezarea nervilor din limbă şi boli gingivale.
Tratamentul durerii dentare:
- Până să ajungeţi la medicul stomatolog, puteţi ameliora durerea clătind gura cu apă călduţă şi folosind aţă dentară pentru a îndepărta toate resturile alimentare.
- Nu folosiţi niciodată un instrument ascuţit pentru a îndepărta resturile blocate între dinţi, acestea pot produce o durere şi mai mare sau sângerări gingivale.
- Puteţi lua un analgezic, dar evitaţi să le puneţi direct pe zona dureroasă – pot arde ţesutul sensibil. În loc de asta , încercaţi să aplicaţi o compresă rece pe obraz.